A trecut o săptămână de când a început școala. O săptămană atăt de obositoare și de lungă. Devine din ce în ce mai greu să deschid ochii dimineața. Și apoi, toată ziua încerc să zâmbesc și să mă simt bine. Uneori, mi-aș dori să pot fi eu, fără să mă ascund, sau, mai exact, fără să arăt doar chipul veșnic fericit.
Într-un fel, îmi place să râd, desigur. Doar că, uneori, mi-aș dori să pot fi mai profundă, fără să fiu ridiculizată. Să pot fi eu, în varianta întreagă.
M-am săturat să fiu criticată. M-am săturat ca oamenii la care țin să-mi spună că viața mea de acum înseamnă doar teme. Fără citit, fără timp liber. Pentru mine, faptul că respir nu înseamnă că trăiesc. Pentru ei, este traiul ideal.
Poate că dramatizez. Poate că sunt doar adoloscenta tipică rebelă. Doar că, dacă mi se va cere să-mi trăiesc viața fără "distracții", s-ar putea să mă prăbușesc.
De ce sa te ascunzi?
RăspundețiȘtergereFii cum simti...nu ai de ce sa arati chipul vesnic fericit daca nu vrei...tot ce faci trebuie sa fie asa cum simti.
Cat despre critici...
parerea mea e ca lumea nu te critica cat te critici tu...toti avem de la noi(sau ar trebui sa avem) asteptari mai mari decat.
Viata are si distractii...dar trebuie sa stii unde si cum sa le cauti.
Încerc să fiu tare. Ce e amuzant e că de obicei îmi și iese. Dar, cu cît ascund mai multe, cu atît răbufnirile sunt mai dureroase.
RăspundețiȘtergere