Îmi amintesc cum, în urmă cu câteva săptămâni, mergeam după ore la Merry acasă. Și am trecut printr-un parc, și am văzut desenat cu cretă pe asfalt un șotron. Și, ei bine, am început să sar. Iar Merry a spus:
- Eram sigură că o să faci asta... Dar mai corect e așa.
Și a sărit și ea.
E un joc de copii, și totuși nu mă pot opri să-mi amintesc fericirea pe care am simțit-o în acel moment. De fapt, când mă gândesc la asta, totul e cuprins de lumină. Și mă gândesc că poate nu am crescut atât de mult, și că poate încă mai păstrăm ceva din inocența unui copil.
Fericire pură. Momentul acesta va rămâne mereu în amintirea mea.
Eu și Merry în parc, sărind și râzând.
Pentru clipele astea merită să trăiești.
Judy... e adevarat, suntem inca niste copii, n-am crescut prea mult. E o bucurie sa fii iar copil, sa-ti amintesti acele momente...eu inca ma bucur de ele.
RăspundețiȘtergerePoate nu vad lucrurile asa profund ca tine...dar le inteleg.
Oricum, nu stiu care din noi doua a crescut mai mult...